Moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, pentru prima dată la Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Panciova
Vineri, 12 decembrie, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Panciova a fost neîncăpătoare pentru credincioșii care au venit să întâmpine racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, Mitropolitul Pentapolei, într-un eveniment organizat pentru prima dată în istoria parohiei.
- 18 Decembar, 2025
- 10 months ago
Libertatea.rs
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, racla a fost adusă de la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț și întâmpinată în procesiune de părintele Cristian Băbuț, parohul Capelei Ortodoxe Române din Panciova, împreună cu un sobor de preoți.
„Am cinstea să vă salut în numele Preasfinției Sale Ieronim, Episcopul Daciei Felix. Mulțumindu-I lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie, prin osteneala episcopului nostru, moaștele au ajuns, pentru prima dată, în Panciova. Vă doresc pace și vă îndemn să vă rugați pentru voi și pentru alții”, a transmis protosinghelul Spiridon, preot la Catedrala Episcopală din Vârșeț.
Najnovije vesti
Košarkaši Panatinaikosa posle produžetka pobedili Real u Evroligi
- 04 Novembar, 2026
- 4 sati ranije
Aleksandar Mitrović postigao prvi takmičarski gol od aprila
- 04 Novembar, 2026
- 4 sati ranije
Mali:Počela isplata penzija po planu, javne finansije su stabilne,građani da ne brinu
- 04 Novembar, 2026
- 6 sati ranije
Fudbaleri Reala savladali AEK, Fenerbahče pobedio Liverpul
- 04 Novembar, 2026
- 6 sati ranije
