Premiul de Excelenţă pentru Vanesa Creţu din Uzdin
Premiul de excelenţă şi alte două premii valoroase au fost obţinute de Vanesa Creţu din Uzdin la Festivalul Internaţional „ Hermannstadt Fest” din Sibiu – România!
- 01 Jul, 2025
- 1 godina ranije
Printscreen/FB/Vanesa Krecu
Vanesa Creţu din Uzdin a participat la Festivalul Internaţional „ Hermannstadt Fest”, un Festival concurs renumit în cadrul căruia au participat peste 100 de interpreţi, iar Vanesa a reprezentat Serbia. Festivalul Internaţional „ Hermannstadt Fest”, este o manifestare culturală anuală, aflată la cea de a XIII – a ediţie, care în anul 2025 s-a desfășurat în perioada 12 – 15 iunie 2025 în Sibiu- România.
Festivalul are drept scop promovarea calităților vocale, artistice și creativ – muzicale ale tuturor artiștilor care urcă pe scenă.
La secţiunile de Interpretare şi Creaţie muzicală, Vanesa Creţu din Uzdin a participat cu două piese muzicale: una în limba sârbă, iar cea de-a doua piesă a fost „Mi-ai rupt inima” scrisă în limba română de către Cristina Dalea pentru Festivalul „Tinereţea Cântă” în anul 2022 unde cu această piesă, Vanesa Creţu a câştigat Marele premiu al Festivalului din acel an.
Pentru piesa interpretată în limba sârbă Vanesa a obţinut locul II la secţiunea Interpretare, iar pentru piesa Cristinei Dalea „Mi-ai rupt inima”, cu care Vanesa Creţu a participat şi la secţiunea – Creaţie, a obţinut Premiul I pentru creaţie, dar şi premiul de Excelenţă al Casei de Cultură a Studenţilor Sibiu. Aceste premii reprezintă recunoaşterea valorii acestei tinere extrem de talentate, care promite un frumos viitor artistic!
Najnovije vesti
Predsednik Vučić: Molim vas da se najsnažnije borite za to da Srbija nastavi putem u budućnost
- 19 Septembar, 2026
- 37 minuta ranije
Predsednik Vučić: Uskoro najkonkretniji zaključci o izgradnji autoputa Temišvar–Beograd
- 19 Septembar, 2026
- 1 hour ago
Radomir Koković upozorava pred Čukarički: Veliki izazov za nas, nema alibija
- 19 Septembar, 2026
- 1 hour ago
Prijavite se za radionice veza i heklanja do 25.septembra
- 19 Septembar, 2026
- 3 sati ranije
