Ședință de lucru a Biroului Catehetic
Vineri, 19 septembrie 2025, la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, s-a desfășurat o ședință de lucru a Biroului Catehetic din cadrul Sectorului de Misiune și Tineret al Episcopiei Daciei Felix.
- 19 Septembar, 2025
- 1 godina ranije
Episcopia Dacia Felix
Întâlnirea a fost prezidată de Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a subliniat importanța activităților catehetice pentru viața Bisericii, arătând că „lucrarea catehetică nu este una care poate fi considerată încheiată, ci se află într-o permanentă desfășurare, fiind o lucrare continuă”.
Activitățile catehetice din anul acesta se vor desfășura cu sprijinul Biroului Catehetic al Episcopiei Caransebeșului. Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, o delegație condusă de părintele Mihai Ciucur, coordonatorul biroului catehetic din Caransebeș, a participat la eveniment, alături de ierarhul Daciei Felix și de clericii eparhiei.
În cadrul ședinței, domnul Manolea Șerban Sebastian, consilier pentru Sectorul de Misiune și Tineret al Episcopiei Daciei Felix, a evidențiat faptul că propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu și formarea continuă a preoților reprezintă direcții esențiale asumate de Centrul eparhial. De asemenea, au fost identificate o serie de provocări și nevoi reale ale comunităților ortodoxe românești din Banatul Istoric, urmând ca acestea să fie analizate și abordate prin inițiativele și programele specifice ale eparhiei.
Najnovije vesti
Mlađa omladinska reprezentacija Srbije poražena od Rusije u prijateljskoj utakmici
- 28 Septembar, 2026
- 5 minuta ranije
Đoković: Radujem se povratku u Peking, uvek imam visoka očekivanja od sebe
- 28 Septembar, 2026
- 12 minuta ranije
Paunović pozvao golmana Dragana Rosića za mečeve protiv Nemačke i Holandije
- 28 Septembar, 2026
- 14 minuta ranije
Kecmanović poražen od Manarina na startu kvalifikacija za turnir u Pekingu
- 28 Septembar, 2026
- 20 minuta ranije
